Magazin

Descriere

Dramaturgia lui Radu Stanca, prefaţă de Nicolae Oprea

Lucrarea lui Ioan Cristescu reabilitează profilul dramaturgul şi teatrologului Radu Stanca. Scriitor destul de prolific, dublat de un gânditor extrem de percutant, el nu a reuşit totuşi să-şi vadă proiectele publicate în timpul vieţii. Dacă poezia a mai fost recuperată, piesele de teatru au rămas cumva ocultate. Autor a 15 texte dramatice, Radu Stanca nu are încă un loc fixat în acest domeniu. Aici regăsim miza monografiei semnate de Ioan Cristescu, în care sunt indicate trăsăturile particulare ale dramaturgului. Autorul îl extrage din seria epigonilor lui Lucian Blaga, pentru a-i fixa un binemeritat loc în categoria inovatorilor teatrul modern, axat pe noţiuni ca retreatralizarea teatrului, teatrul politic, marioneta, farsa tragică, teatrul absurd. Criticul remarcă interesul lui Radu Stanca pentru problematica reprezentaţiei scenice a pieselor, precizând că, în contextul opresiv al comunismului românesc din anii 1950, perspectivele sale se aşezau în cadrul occidental al dezbaterilor. Este de notat faptul că teza propune interpretări în care conceptul de „tragic”, teoretizat de membrii Cercului Literar de la Sibiu, se află în descendenţa tragicului interior, cu reprezentanţi de seamă de la W. Shakespeare până la Jean Giraudoux.

The work of Ioan Cristescu rehabilitates the profile of Radu Stanca, a very important playwright and theatre specialist. Fairly prolific writer, doubled by a highly penetrating thinker, he did not managed to see his projects published during his lifetime. If his poetry was recovered, the plays had been remained somehow obscured. Author of 15 dramatic texts, Radu Stanca has not yet secured a fairly place in this area. Here we find the main achievement of the study signed by Ioan Cristescu, which indicates the dramatist’s peculiar features. Radu Stanca is taken away from Lucian Blaga’s epigones, finding thus a well-deserved place in the category of modern theatre innovators, focused on topics like “re-theatre the theatre”, “political theatre”, “puppetry”, “tragic farce”, “theatre of the absurd”. The critic signalizes Radu Stanca’s interest for the scenic representation, stating that, in the oppressive Romanian communism in the 1950s, his prospects were within Western debates. It should be noted that the thesis considers the concept of “tragic”, theorized by the members of the Literary Circle from Sibiu (Ion Negoiţescu, Ştefan Aug. Doinaş and definetly Radu Stanca), in the posture of “inner tragic”, descending from outstanding writers, from W. Shakespeare to Jean Giraudoux.