Magazin

Descriere

Nicolae Iorga n-a fost, în mod sigur, un spirit comod, imperturba­bil în viaţa culturală şi politica românească, dar fără el, oratorul irasci­bil şi publicistul ascultat, urmat şi temut, în acelaşi timp, nu ştim cum ar fi putut arăta viaţa românească în primele patru decenii ale agitatu­lui veac al XX-lea. Biografia lui n-a fost încă scrisă, în complexitatea şi cu tragismul ei, şi nici opera sa, am impresia, n-a fost citită integral şi judecată fără părtinire. Nici chiar tradiţionalismul lui nu cred că a fost definit cu exactitate şi, mai ales, în funcţie de circumstanţele sociale, culturale şi naţionale ale momentului (acelea ce preced Primul Război Mondial). Criticii lovinescieni şi călinescieni, fiind prea aproape de polemicile pe care Iorga le-a provocat sau în care a fost nevoit să in­tre, nu i-au recitit scrierile şi n-au putut, astfel, să depăşească opiniile impuse de maeştrii lor spirituali. Sfârşitul tragic al istoricului a impus, apoi, o decentă tăcere. După 1945, Iorga a fost, automat, repudiat ca ideolog al naţionalismului şi al tradiţionalismului şi, în aceste condiţii, despre el nu s-a putut discuta (după câteva alte decenii) decât despre contribuţiile sale în sfera istoriografiei mărunte. Iorga rămâne, astfel, un subiect de studiu şi de meditaţie critică.

EUGEN SIMION

Îndeobşte, lucrarea ce ni se prezintă spre premiere este opera de cea mai mare valoare, care rezumă tot ce se ştie până acuma asupra dezvoltării literare a românilor în decursul secolului al XVIII-lea. Cunoştinţele autorului sunt cele mai întinse cu putinţă, nimic nu a rămas neexplorat de el, mai ales că are o foarte bogată cunoştinţă de lucrări inedite, din care ne dă un volum întreg de documente din cele mai interesante, privitoare la istoria literară, în apendicele notat mai sus. Tot ce s-a scris este cunoscut şi uilizat de el şi erudiţiunea lui este într-adevăr uriaşă.
Poate că cetirea unei scrieri bazate pe informaţiuni atât de mul­tiple să fie cam obositoare; dar în orice caz este un tezaur nesecat pentru tot cel ce vrea să cunoască una din bogatele materii tratate.
Este o lucrare fundamentală asupra epocii literare tratate şi cunoaşterea trecutului nostru se va îmbogăţi desigur cu un adaos de mare preţ.

(A.D. Xenopol, „Analele Academiei Române”, Şedinţa din 21 martie 1901, p. 145-155).

Luasem premiul pentru Chilia şi Cetatea Albă, ajungând a-mi da seama că totuşi intrigile ţesute în jurul muncii mele pot fi biruite. Academia anunţase un altul, cu un subiect aşa de greu, pentru a cărui prelucrare lipseau aproape cu totul lucrările pregătitoare: Istoria litera­turii române în secolul al XVIII-lea.
Trebuia, pentru a se scrie, şi mai ales de un istoric şi în spiritul isto­ric, nu numai răscolirea unui aşa de întins material, în mare parte as­cuns, manuscripte care nu se găseau cu toate în Biblioteca Academiei, dar şi cercetarea din punctul de vedere al adevărului, a cronicilor, aşa de însemnate încă pentru acest timp, şi punerea lor în legătură cu mai vechile alcătuiri de acest fel. Un an de zile de răbdătoare studii era încă puţin, chiar pentru cine avea obişnuinţa de a lucra cu acest material.
În mijlocul multor greutăţi şi suferinţi intime am lucrat, mai acasă, mai la mănăstirea Neamţului unde am salvat de la risipire un mare număr de manuscripte şi de documente, care sunt astăzi la Academie, ca şi cele de la Cernica – pe când manuscriptele, catalogate de mine, de la epis–, copia Argeşului s-au pierdut –, mai la Braşov, într-o odăiţă din faţa casei familiei Bogdan, având ca vecin pe un profesor german de limbi romani­ce care, ca să facă practică de româneşte, se certa în zori de zi cu cocoşul, la ceea ce a format două volume noi de istorie literară, în care era desigur şi multă noutate, capabilă de a fi recunoscută răpede de comisiune.

I. Iorga, O viaţă de om asa cum a fost, ed. Valeriu şi Sanda Râpeanu, Buc., 1976, p. 300-301