Magazin

Metoda vocaţiilor ne invită să avem o privire globală asupra tuturor formelor de manifestare ale spiritului. Care ar fi avantajele acesteia? În ce constă adecvarea ei la situaţia culturilor cu evoluţie atipică, precum cele din zona noastră geografică, unde fenomenele de recuperare şi de compensare sunt evidente?
Până la constituirea – la jumătatea secolului al XlX-lea – a societăţii civile şi a unui nucleu intelectual receptiv care a făcut posibilă ivirea semnelor unei evoluţii cât de cât fireşti a fiecărui domeniu în parte, nu se poate vorbi nici de tradiţie, nici de audienţă, nici de conştiinţă culturală, artistică sau ştiinţifică, nici de continuitate. Situaţia scrisului în limba română e pilduitoare. Cu excepţia lite­raturii religioase oficiale (canonice), în „dinamica” tipăriturilor româneşti domină hazardul: trei secole de apariţii puţine şi întâmplătoare, defazate faţă de produsele similare europene şi, pe deasupra, prin punerea tardivă în circulaţie, devenite relicve înainte de a-şi fi consumat puterea de înrâurire imediată. Faptul că unele reiau, ca sub puterea unei fatalităţi, a unei obligativităţi transistorice, experienţe la câteva secole după ce acestea reprezentaseră preocupări majore în alte părţi ale Europei trebuie să ne dea curajul să ignorăm factorul timp, rigorile evoluţiei cronologice şi chiar ideea de succesiune.

Eugen Negrici