Constantin Abăluță – Nu sunt Einstein. Mic Larousse apocrif

NU SUNT EINSTEIN este un Dicționar de personalități prezentate mai altfel decât în clasicul Larousse. Forjate în cuptorul alchimic al ludicului (bonomie, ironie, grotesc, cinism, farsă), aceste „năzbâtii” textuale ale lui Constantin Abăluță nu se hrănesc însă numai din negații (Nu sunt Einstein, Nu sunt Arghezi, Nu sunt Napoleon, ș. a. m. d.), ci regizează un fel de biografii paralele, care – nerenunțând la fluxul energetic ce vine dinspre modelul original –, îl nuanțează doar, făcându-l compatibil cu lumea computerelor, a grefelor de organe, a clonării și-a zborurilor cosmice. Ducând până la capăt ficțiunea, la sfârșitul cărții, într-un (auto)ironic gest de fair-play, Abăluță dă posibilitatea personalităților indexate să-și exprime opinia sinceră (și apocrifă) față de „năzbâtiile” care le-au fost puse în cârcă.

Cu ilustrațiile și coperta lui Mircia Dumitrescu, acest Dicționar instruiește întru libertatea privirii globale, imaginarul punctual acționând adesea ca sugestie de destin. Astfel, noul look al personalităților și verva textelor neacademice îl vor elibera pe cititor de frica oricărui examen. Gratuitatea lecturii e asigurată tuturor și bucuria așijderea.

                                                                  *    *    *

„Dicţionarul” poetului care a trăit mereu „sub presiunea evenimentelor inexistente” poartă şi de data aceasta marca inconfundabilă a colecţionarului de „obiecte de tăcere”, numai că numita presiune apare aici mai destinsă, regizorul-spectator fiind mai degajat şi dispus să se şi amuze. Altminteri, şiacest Constantin Abăluţă se simte în continuare acasă în paradisul Bibliotecii borgesiene, în care practică, desfătându-se, biobibliografia subtil-fantezistă  a omului de cultură pentru care vieţile şi răsfrângerile lor livreşti participă în egală măsură la mica-mare comedie montată periodic pe scena teatrului lumii.

Ion Pop

                                                                *     *     *

Constantin Abăluță: n. 1938, la Bucureşti. Poet, prozator, dramaturg, traducător, critic literar, grafician. A publicat circa cincizeci de volume originale.

POEZIE (selectiv): Piatra, Drumul furnicilor, Cârtiţa lui Pessoa, Despre viaţa şi dispariţia broaştelor mele ţestoase (Antologie), Intrusul, Statuia care vomită, Iov în ascensor / Iov în funicular, Totul despre nimic, Nu eu, dar nici altcineva.

PROZĂ (selectiv): Planeta simetrică, Camera cu  maşini de scris, Mic manual de tăcere, Groapa roşie,Întâmplări imaginare pe străzile Bucureştiului, Péripéties quasi-imaginaires dans les rues de Paris,Editions du Cygne; Femei răspântii imprevizibile.

TEATRU: Terasa, Calmania, patria mea.

„De la A la Z, de la Alvar Aalto – designer şi arhitect finlandez (profesiunea iniţială a autorului) – la Urmuz, tomul mai oferă, in finish, o anexă «Răspunsurile celebrităţilor» – (la cele despre ele scrise) – şi o postfaţă «Cum am scris această carte». Adică după ce o luase ca model pe aceea a lui Marcel Schwob –, dar pe fondul anterioarelor sale lucrări…” (Barbu Cioculescu,  Papucii lui Einstein, în „Acolada”, disponibil online la adresa: http://www.editurapleiade.eu/REVISTA.pdf)

„Semnificativ din acest punct de vedere este şi cel mai recent dintre volumele sale, Nu sînt Einstein (Editura Muzeul Literaturii Române, 2016), subintitulat Mic Larousse apocrif. Modelul său este (aşa cum mărturiseşte Constantin Abăluţă) cartea lui Marcel Schwob Vieţi imaginare, care, în opinia autorului român, are meritul de a fi revoluţionat arta biografiei, «eliberînd-o de servituţile veridicităţii înguste».” (Octavian Soviany, Un Larousse apocrif, în „Observator cultural”, disponibil online la adresa: http://www.observatorcultural.ro/articol/un-larousse-apocrif/)

„Abăluță a fost multă vreme socotit, alături de Petre Stoica, poetul obiectelor. Acum poate fi numit «Poetul-dicționar al obiectelor uitate»: străzile Bucureștiului, străzile Parisului, nume de personalități constituie materia vie a cărților sale recente. Fiecare are povestea lui, inventată de imaginația prodigioasă a acestui ucenic vrăjitor, ventriloc, scamator. El e fotograful care-și pune propriul chip în trupul de carton al lui Albert Einstein, sau al lui Eugène Ionesco, sau al lui Napoleon Bonaparte și le creează sau își creează, astfel, alte identități absurde, pentru că pe lumea asta nimic nu e mai real și mai incontestabil ca absurdul, deși își ia o margine de siguranță și declară din titlu: Nu sînt Einstein.” (Nora Iuga, Biroul obiectelor uitate, în „Observator cultural”, disponibil online la adresa: http://www.observatorcultural.ro/articol/biroul-obiectelor-uitate/)