Magazin

Descriere

Ce alegem, azi, din Eminescu, ce ne place încă din poemele pe care, de mici, le-am învăţat pe de rost? Am făcut, repet, această experienţă de mai multe ori şi când, cu câtva timp în urmă, am deschis din nou ediţia Perpessicius şi câteva zile în şir m-am odihnit, vorba filozofului, în Eminescu, am constatat că gustul meu nu s-a modificat prea mult de la penultima lectură integrală. Preferinţele mele sar şi acum peste poemele pregătitoare din adolescenţă şi încep cu Venere și Madonă şi Mortua est!, nu ocolesc nici Epigonii, poem polemic şi didactic, cu o retorică într-o oarecare măsură obosită. Indignarea din partea a doua atinge însă accente puternice şi lirismul sarcastic, cu nuanţe biblice, este copleşitor. Este, poate, la mijloc şi obişnuinţa, dar când privirea cade pe versul ştiut şi răs-ştiut: „Iară noi? noi, epigonii?… Simţiri reci, harfe zdrobite”, mecanismele interioare ale imaginaţiei se pun în mişcare şi spiritul critic este uluit de forţa cu care se rostogolesc în ritmuri accelerate imaginile unei teribile mânii… Ce mai contează banalitatea dialectală a unui cuvânt (râpejune), când există versul extraordinar „Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri“? şi încă altele care au intrat în memoria noastră şi revin acum în timpul lecturii, proaspete şi culpabilizante ca versetele din Vechiul Testament?!

EUGEN SIMION