Odysseia
de Homer

Homer, Odysseia I–XII [1929], traducere de Cezar Papacostea, introducere, notă asupra ediţiei, note şi indice de Ioana Costa, Colecţia „Primordialia”, 2013

Ediţia de faţă recuperează una dintre întreprinderile esenţiale privind influenţa literaturii antichităţii greceşti în spaţiul românesc. Deşi traducătorul nu a reuşit să încheie decât 12 din cele 24 de cânturi ale epopeii Odiseea, meritele sale rămâne incontestabile. Cezar Papacostea este primul care a realizat o transpunere fidelă din punctul de vedere al ritmului, alegând să respecte hexametrii din original. Abia în 1997, Dan Sluşanschi a definitivat, după acelaşi principiu prozodic, o versiune proprie. Este de remarcat, în munca lui Cezar Papacostea, încercarea de a adapta realităţile poemului la mentalităţile şi la reprezentările despre lume din folclorul românesc. De aceea, predomină o notă voit arhaică, marcată atât prin recursul la lexic, cât şi prin inventarea, asemenea lui Ion Creangă, a unor termeni aparent populari, regionali sau arhaici. Iluzia vechimii este întreţinută şi cu ajutorul inovaţiilor sintactice, mai apropiate de topica din poemele lui Tudor Arghezi sau cele ale lui Ion Barbu. Aducerea la zi a ortografiei ne convinge de faptul că Odiseea, în varianta lui Cezar Papacostea, dispune de virtuţi estetice neîndoielnice.

„Tripticul acestor texte ne pune dinainte un traducător a cărui excelenţă filologică este învăluită în farmecul unui vocabular de basm, un cărturar deplin care înfruntă, ferm şi nuanţat, întregul gândirii greceşti (aşezat la locul cuvenit, într-un parcurs de la omenirea primitivă la lumea egiptenilor, babilonienilor şi evreilor, ca fundament al lumii noastre) şi un om care îşi împlineşte datoria de prieten” (Ioana Costa, Primordialia în „Convorbiri literare” 18 decembrie 2015, disponibil online la http://convorbiri-literare.ro/?p=5616).