Opere, vol. I-III
de Aron Cotruș

Ceea ce impresionează, în prima linie, la Cotruş e intemperanţa verbală; lipsită adesea de rimă, de ritm, de egalitate silabică, proză uneori transformată în versuri numai printr-o ficţiune tipografică, poezia scriitorului ardelean se revarsă acum tumultuoasă în cataracte nereclamate de un accent sufletesc, acum în leneşe pânze de ape, inegală, silnică şi neobişnuit de verbală.

E. Lovinescu

Cele dintâi poezii ale lui Aron Cotruş sunt nişte însemnări de război scrise în fuga impresiei şi într-o aparenţă de realism. Cu toate acestea, curând se observă că adevăratul fond liric e o anume înfiorare în faţa grandiosului sinistru. Câteva viziuni colosale turbură conştiinţa ca nişte semne enigmatice. Chipul acela însă de a ţine discursuri interminabile, profetice, de a-şi manifesta o vitalitate zgomotoasă, vijelioasă, îmbrăţişând câmpurile şi oraşele, continentele şi oceanele, este al lui Walt Whitman. Cântarea sforţării industriale este tipică la Verhaeren, înrudit de altfel şi el sufleteşte cu poetul american.

G. Călinescu

Sunt, întâi, în poezia lui Cotruş calde accente de umanitate, o comuniune între sufletul său şi sufletul anonim, o nevoie de a se dărui, de a întinde „oricând şi oricărui” o mână albă de frate sau o înţelegătoare privire pentru anonimul – ocnaş? rege detronat? nebun? martir al dragostei de oameni? – ce trece drapat în mantia misterului său. Sunt, apoi, admirabile miniature, pasteluri simbolice, în care excelează Cotruş, precum a „firului de iarbă”, a „mărului” sau acel tablou al „copăcelului”, pe locul unde a fost un codru uriaş odinioară. Sunt, apoi, imagini de pustă – o altă specialitate a robustului său temperament.

Perpessicius

Scriitori ca A. Cotruş ţintesc nu atât către transfigurarea artistică, ci, mai ales, către expresiunea nemijlocită a umanităţii lor. Frumosul se confundă pentru ei cu eticul. Intensitatea fiorului uman devine măsura frumosului artistic. Primatul afectului de orice fel ar fi dizolvă însă tot ce în artă înseamnă mărginire, sen­timent al necesităţii formale, stăpânire şi obiectivitate, adică tocmai limpezire şi dominaţie a afectului.

Tudor Vianu