Capul Bunei Speranțe
de Augustin Buzura

Un debut de bun augur marca Augustin Buzura, în 1963, cu volumul de nuvele și povestiri Capul Bunei Speranțe. La doar 25 de ani, câți avea pe atunci, tânărul debutant impresiona printr-o abilitate proprie autorilor maturi și versați: știa să decupeze istorii de viață exprimând cu sinceritate sentimente profunde, capabile să-l cucerească pe cititor și să-i trezească empatie. În acest prim volum și-a ascuțit Buzura pana de povestitor, a început să contureze tipuri de personaje, să își aproprie topografii și medii predilecte, să îmbrățișeze teme care, cu timpul, aveau să devină pentru el obsesive.
Ce trebuie să înțelegem, astăzi, prin restituirea acestor prime proze? Că fie și tardiv, ele vin să se alăture  amplei sale opere romanești. Dar nu atât pentru a-și legitima valoarea, cât pentru a-și sublinia fireasca deosebire față de aceasta, într-o continuitate care, altminteri, le dezvăluie asemănarea cu Augustin Buzura, clasicul.

Angela Martin