Ioana Diaconescu – Marin Preda. Un portret în arhivele Securității

La Editura Muzeul Literaturii Române, în colaborare cu Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă (prezidată de Acad. Eugen Simion), a apărut, sub îngrijirea Ioanei Diaconescu, volumul Marin Preda. Un portret în arhivele Securităţii (2015). Cartea cuprinde documente inedite, aflate în posesia Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Recunoscută ca o foarte serioasă cercetătoare a acestei zone subterane a istoriei literare, Ioana Diaconescu pune la dispoziţie o serie de date care întregesc profilul civic, moral şi scriitoricesc al unuia dintre autorii care au marcat viaţa socio-intelectuală a deceniilor postbelice.

Pe numele lui Marin Preda a fost deschis un dosar de urmărire informativă (DUI), în patru volume, aflat sub cota I 2583 la CNSAS. Din aceste surse, Ioana Diaconescu a extras, editat şi comentat 130 de materiale, printre care: note informative, rapoarte ale ofiţerilor responsabili de caz şi planuri de măsuri. În limbajul serviciilor secrete, scriitorul a fost semnalat ca obiectivul „Editorul“ sau „Scriitorul“. Cartea este însoţită de o prefaţă consistentă, semnată de profesorul Eugen Simion.

„Am extras din toate dosarele ce-l privesc pe Marin Preda, am ordonat cronologic şi am constituit într-o secţiune specială 31 de documente ce reprezintă rapoarte, note, referate etc. ale Securităţii (executate de ofiţeri sau informatori ai Securităţii) şi ale Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor privind operele lui Marin Preda.
Am extras, ordonându-le, de asemenea, cronologic, 16 documente (din DUI 2583, volumul 2, Scriitorul) ce reprezintă corespondenţa supravegheată, interceptată, comentată, raportată şi adnotată de către diferitele servicii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne“ (Ioana Diaconescu).

„Din lunga listă de informatori (iată câteva nume: Arthur, Anatol, Savin, Paul, Gheorghiu, Lascăr, Ilie Petruţ, Tudor Miron, Stere Ion, Şoimu Dan, Valerian, Frună Elena, Popa Ion, Marinescu Ion, Aldulescu, Andrei Golfin, Aurel, Vlad, Fălticeanu, Irina… etc.), cei mai activi, cei mai «analitici» şi, până la urmă, cei care furnizează cele mai multe date despre viaţa intimă a lui Marin Preda şi despre ideile sale despre viaţa politică şi socială românească sunt Nicolae Anatol (care are şi un al doilea nume de cod: Arthur) şi Şoimu Dan. Pe cel dintâi l-am întâlnit în dosarele lui Ion Caraion, publicate cu câţiva ani în urmă, Arthur (Anatol) este, din nefericire, chiar Ion Caraion, prietenul, colegul de generaţie al lui Marin Preda, condamnat – întâi la moarte – apoi la muncă silnică pe viaţă de regimul comunist“ (Eugen Simion).

„Subliniez faptul că ultimul an înscris pe documentele privitoare la Marin Preda din fosta arhivă a Securităţii, trimise de SRI, aflate astăzi în Arhivele CNSAS, este datat 1979. Ca urmare, nu am găsit documente din ultimul an de viaţă al scriitorului (1980)“ (Ioana Diaconescu).

„Altă legendă este că Marin Preda a fost un monstru de egoism, interesat numai de sine, «scârbos» (cum scrie un coleg de generaţie), incomod, imprevizibil şi, prin toate acestea, nefrecventabil. Aşa notează şi denunţătorii săi. Atât de tare şi de absurd îl denigrează, încât unul dintre ofiţerii de Securitate ce se ocupă de «obiectivul Preda» (Scriitorul, Editorul) ţine să potolească zelul şi scrie pe nota informativă că nu trebuie luate în seamă, în totalitate, relatările lui Nicolae Anatol, de pildă, cel mai productiv şi mai «talentat» (scriitura lui este impecabilă operă de caligraf) dintre denigratori… Paginile scrise de el sunt veritabile fişe de observaţii caracterologice, amintiri, judecăţi morale şi judecăţi de valoare… Toate negative, se înţelege. Ele pot fi publicate într-o broşură ca o operă de infamie scrisă de un Procopiu din Cezareea din vremurile noastre“ (Eugen Simion)

 „A rezultat un volum de aproximativ 500 de pagini care, de multe ori, pot fi citite ca un roman polițist. Eroul lui este un „obiectiv” (Marin Preda) suspectat de a fi un om incomod și un scriitor imprevizibil, iar pe urmele lui o haită de informatori (agenți) și, în spatele tuturor, un număr de locotenenți și căpitani de Securitate care primesc turnătoriile, le sintetizează și, la urmă de tot, trag concluzii și fac planuri de acțiune pentru anihilarea «obiectivului»…” (Eugen Simion, Marin Preda citit de informatorii Securității, în „Cultura”, nr. 507, martie 2015, disponibil online la http://revistacultura.ro/nou/2015/03/dosarul-de-securitate-al-lui-marin-preda/).

„Ioana Diaconescu a cercetat și selectat, timp de mai mulți ani, documente revelatoare din Dosarul de urmărire individuală nr. 2583 (volumele I, II, II, IV) și din Dosarul documentar 119, le-a așezat cronologic și le-a însoțit de un bogat aparat de comentarii (137) și note (367), a deprins cu pătrundere analitică semnificația documentelor privind o lungă perioadă din viața scriitorului, a explicat termenii folosiți de Securitate în aceste documente și a desprins din ele trăsături necunoscute ale scriitorului, omului, editorului Marin Preda” (Iordan Datcu, Marin Preda în vizorul Securității, în „Cultura”, nr. 507, martie 2015, disponibil online la http://revistacultura.ro/nou/2015/03/dosarul-de-securitate-al-lui-marin-preda/).

„Există trei avantaje ale deciziei de a oferi o culegere de texte. În primul rând, garantează dreptul la liberă interpretare. În al doilea rând, îndeamnă la studierea întregului fond arhivistic. În al treilea rând, oferă un sprijin discret, cu biografii succinte și scurte relatări, unui cititor care, fără a ști prea multe despre epocă și despre intelectual, vrea doar să ia contact cu activitatea lui Marin Preda. Există un echilibru bine ales între nevoile specialistului și cartea de popularizare. Lectura este înlesnită și de strădania Ioanei Diaconescu de a organiza cronilogic informațiile” (George Neagoe, Viața ca o pradă, în „Cultura”, nr. 507, martie 2015, disponibil online la http://revistacultura.ro/nou/2015/03/dosarul-de-securitate-al-lui-marin-preda/).

„Dosarul îi face dreptate scriitorului şi în alte privinţe. Cum ar fi atitudinea faţă de Eugen Barbu: Preda nu îl trata pe Barbu în acelaşi mod în care Barbu îl trata pe Preda, ci făcea diferenţa între omul detestabil şi scriitorul de talent. Delirul, de asemenea, nu a fost scris la cererea regimului comunist şi nici nu a urmărit reabilitarea lui Ion Antonescu. După cum demonstrează documentele, aceste insinuări sunt opera propaganei sovietice, nemulţumite că romanul repunea pe tapet problema Basarabiei, şi urmăreau discreditarea internă şi internaţională a lui Preda (ceea ce pune reluarea lor, după 1989, într-o cu totul altă lumină). În fine, poziţia scriitorului în cazurile Ţepeneag şi Breban ne apare altfel decât o ştiam” (Răzvan Voncu, Marin Preda în vizorul Securităţii, în „România literară”, Nr. 19, 2015, disponibil online la http://www.romlit.ro/marin_preda_n_vizorul_securitii).