Post-restant. „Cazul” gânditorului Vasile Băncilă
de Ion Dur

Poet la fire, filosof ca pregătire şi profesor universitar la rostire, Ion Dur, deşi doctor în Noica, pare şcolit în stilul sobru şi eficient catalitic al lui Tudor Vianu, într-atât e de bun mijlocitor între datele subiectului şi aşteptările ezitante ale publicului. El îi face dreptate, după o sută de ani, lui Vasile Băncilă, un eseist învecinat intelectual cu Mircea Vulcănescu, Anton Golopenţia şi Dumitru Cristian Amzăr, familiar deopotrivă cu trăirismul lui Nae Ionescu, lirismul blagian şi etnopsihologia sociologică a echipelor regale coordonate de Dimitrie Guşti, în constelaţia Maiorescu, C. Rădulescu-Motru, Vasile Pârvan, Simion Mehedinţi.
Bun pedagog şi analist empatic, Ion Dur demonstrează convingător, explicit sau indirect, cum a ajuns Vasile Băncilă să scrie Lucian Blaga, energie românească şi cum a ajuns Blaga să specifice pe pagina de gardă a Spaţiului mioritic, în 1936, „Lui Vasile Băncilă”.
Descopciat din etichetele tendenţioase aplicate de reducţio-nismul corectitudinii politice postmoderne (naţionalism, ortodoxism, gândirism), Vasile Băncilă devine abia acum, odată cu hărnicia editorială a Dorei Mezdrea şi cu monografia lui Ion Dur, un membru cu drepturi depline în cuprinsul generaţiei ’27.

Dan C. Mihăilescu